Muller: „Nu mai înțeleg ce se întâmplă la Brașov!”

Muller:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Rulmentul Brașov, Herbert Muller, a declarat, marți, că nu mai înțelege nimic din situația grupării sale, după ce de săptămâna trecută nu mai reușește să dea de patronul Teodor Florescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Nu am ce să spun nou, nici presei și nici fetelor. Am senzația că mă lupt de unul singur și uneori mă simt ca Don Quijote. Habar nu am ce să mai cred. Una vorbim față în față și alta se întâmplă după ce patronul pleacă de aici. Eu vreau din tot sufletul să fac treabă la echipa asta, să reușesc să le conving pe fete să rămână la Brașov, dar văd că deși și eu și ele vrem să continuăm aici, tot nu putem. Am vorbit la telefon tot timpul cu fetele și nu mai știu ce să le spun. Ieri, Lidjiei Horvath, jucătoare care a plecat la naționala Croației, i s-a promis că o va aștepta cineva în București și că va merge să discute cu ea despre termenii noului contract. Din păcate, nu a mers nimeni să stea de vorbă cu ea. Barbosa a pățit același lucru astăzi (n.r. marți) și chiar nu știu ce să mai cred. Am ajuns într-un punct în care nu mai înțeleg nimic. Voi merge și eu la naționala Austriei și în tot acest timp, voi sta probabil pe telefoane cu fetele ca să văd ce se mai întâmplă. Dar totuși, dincolo de toate problemele, nu poți să vii în față și să promiți un lucru și apoi să nu te ții de cuvânt. Mi-e greu să înțeleg asta și nu am ce să le explic fetelor, de ce anume nu le-au intrat în conturi banii, așa cum li s-a promis", a spus Herbert Muller.

Tehnicianul brașovean s-a mai declarat supărat și de faptul că patronul Teodor Florescu nu a mai venit la Brașov pentru a discuta renegocierea contractelor și cu restul fetelor, după ce, săptămâna trecută, s-a întâlnit cu Alexandrina Barbosa, Lidja Horvath, Carmen Amariei, Ionela Gâlcă Stanca, Woo Sun Hee și Gabriela Juhasz, cărora le-a propus o diminuare a contractelor. "Nu este posibil să discuți doar cu cele cinci jucătoare și să uiți practic de restul echipei. Îmi este rușine de fete pentru că nu știu ce să le spun. Este incredibil ce se întâmplă și sper și eu într-o minune", a mai adăugat Herbert Muller.

Patronul Teodor Florescu a fost așteptat săptămâna trecută la Brașov pentru a se întâlni cu restul echipei, dar și-a amânat venirea pentru marți, însă întâlnirea dintre el și jucătoare nu s-a întâmplat nici de această dată.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Interdicție în toată România. Legea e pentru toată lumea
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online